Partidul Plus are în Teleorman, până la momentul acesta, puțin peste 200 de membri. Pentru a se extinde, dar și pentru a vedea pulsul oamenilor, membrii Plus au organizat la Alexandria o întâlnire cu simpatizanții. 

Evenimentul s-a desfășurat în cadru restrâns, într-un restaurant din Alexandria, iar simpatizanții și viitorii noi membri ai partidului au discutat preponderent chestiuni tehnice, precum deschiderea unui sediu, construirea de organizații locale, plata cotizațiilor, atragerea de noi membri, prin transmiterea mesajelor pe care partidul le are.

În acest moment, organizația este destul de mică la nivel județean, însă majoritatea membrilor sunt din mediul privat și spun că nu au avut niciodată contracte cu statul. Se pare că zona Roșiorii de Vede este cel mai bine reprezentată la nivelul județului Teleorman, Aurel Fierăscu sau Iulian Cîrciumaru fiind, în acest moment, oamenii care se implică cel mai mult în extinderea partidului în cel mai roșu județ al țării.

De altfel, aceasta a fost una dintre principalele teme ale întâlnirii: modul în care convingi un om care a votat toată viața cu PSD să se reorienteze. Aurel Fierăscu a ținut, în acest context să precizeze că Plus nu trebuie să ignore existența pesediștilor din context: „S-a construit clivajul ăsta: că pesediștii sunt nasoi, iar noi, ceilalți, care nu suntem pesediști, suntem wow și când o să ajungem noi, noi vom face. Da, vom face! Vrem să facem altceva, dar numărul ăsta al pesediștilor, vreo 3 milioane, nu va dispărea peste noapte.”

„Dar pentru noi ei vor fi cetățeni ai acestei țări. Pentru noi, ei vor fi acolo! Într-adevăr, a convinge un pesedist, care nu neapărat votează PSD pentru ideologie, ci pentru că e captiv al unui sistem, se poate merge din aproape în aproape. Avem organizații deja în Suhaia, Ștorobăneasa, Orbeasca, Dobrotești. Și acolo important e să găsești cărămida 0. Să găsești omu ăla care e bine văzut și care poate convinge 10 oameni, că nu vreau să iau primarul de la PSD și să-mi fac o organizație. Am avut deja vreo 3 oferte de a ni se aduce sute sau chiar mii de membri, în schimbul a ceva. Ori noi nu urmărim chestia asta, nu vreau să ne aplaude Cioloș că la Teleorman sunt 1000 de membri. Ideea e să răspundem unor nevoi sociale acute.”, a mai spus Fierăscu.

Articolul precedentLiviu Dragnea se pregătește de o nouă audiere la Înalta Curte
Articolul următorO bătrână din Cervenia a fost violată și ucisă în bătaie de un vecin