După numărarea voturilor din 331 de secții din Teleorman, rezultatele sunt destul de clare. Dăncilă conduce detașat în preferințele teleormănenilor, iar Barna n-a reușit să ocupe nici măcar locul trei.
Viorica Dăncilă conduce detașat cu 45,9% și sunt mici șansele ca situația ei să se schimbe la nivel județean. Organizațiile locale de partid au făcut tot ce se putea face pentru maximizarea scorului și au reușit.
Pe locul al doilea în preferințe s-a situat Klaus Iohannis, care a obținut până la această oră un scor de 29,14%. În Teleorman, însă, locul al treilea nu i-a revenit lui Dan Barna, ci lui Mircea Diaconu, care întrunește până acum 6,54% din sufragii. Dan Barna ocupă locul patru la nivel județean în acest moment, cu un procent de 6,3%.