VIDEO Scandal la o primărie din Teleorman, un edil demis, acuzat că-și face campanie cu ajutorul instituției

marian_sefu
Scandal într-o comună din județul Teleorman. Fostul primar PSD, care și-a pierdut mandatul după ce a fost declarat incompatibil, este acuzat de adversarii politici că merge la Primărie și că, de curând ar fi oficiat o cununie, în scop electoral. În replică, actualul edil susține că totul este fals.Tensiunile au început după ce fostul primar al comunei Scrioaștea, social-democratul Marian Șefu a fost declarat incompatibil de instanță și prin urmare și-a pierdut funcția. Adversarii săi politici susțin, însă, că el se duce în continuare la primărie și că viceprimarul, cel care a preluat atribuțiile funcției, este acolo doar de fațadă.Furioși, liberalii s-au dus să ceară socoteală, mai ales că și localinicii par să confirme situația. "Folosește mașina instituției, acum l-a lăsat acasa pe fostul primar, actualul primar îi dă voie să-și desfășoare activitatea, în continuare, în condițiile în care este eliberat din funcție. Mai mult, a oficiat și o cununie civilă," a declarat un localnic, pentru Realitatea Plus.Adversarii politici ai lui Marian Șefu susțin că acesta se folosește în campania electorală nu numai de mașina instituției, ci și de măștile primite de la Guvern.Apropiații fostului primar spun că acuzațiile aduse de PNL sunt false."Nu este adevărat! Referitor la ce se întâmplă aici, noi am postat un comunicat pe site-ul instituției; noi distribuim conform ordonanței Guvernului măștile de protecție pentru persoanele defavorizate, este un comunicat postat pe site. De la 31 august, de când a luat la cunoștiință de ordinul Prefectului nu a mai intrat in Primărie," a afirmat Silviu Predoi.Culmea este că tocmai pe site-ul instituției Marian Șefu este în continuare primar, iar Silviu Predoi vice.Predoi este și unul dintre cei mai infocați agenți electorali ai fostului edil.
Citește și:
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News











