Un om de afaceri teleormănean donează Alexandriei busturile lui Noica, Preda și Stancu

gabi1
O cerere depusă ieri la Primăria Alexandria arată că omul de afaceri teleormănean, Gabriel Florea, și-a propus să achiziționeze și să doneze orașului său natal busturile celor mai importante personalități teleormănene: Constantin Noica, Marin Preda și Zaharia Stancu.
Gabriel Florea a trimis Consiliului Local Alexandria o cerere de a i se acorda niște suprafețe de teren în zona parcului de lângă Centrul Cultural Teleorman, în vederea amplasării a trei statuete, reprezentând busturile lui Marin Preda, Constantin Noica și Zaharia Stancu. În finalul cererii sale, acesta menționează că va dona cele trei statui orașului Alexandria “din dorința de a promova valorile Teleormanului și de a le face cunoscute în județ și în țară.”În cadrul unei postări de pe o rețea de socializare, Gabriel Florea își anunța și intenția de a pune, prin donația lui, o cărămidă la reabilitarea județului Teleorman, dar și de a transforma un parc banal al orașului în Parcul Personalităților Teleormănene.
"Noica, Stancu și Preda sunt doar câteva dintre personalitățile care ar trebui să ne trezească din somn iubirea de Teleorman. Și totuși sunt chiar mulți teleormăneni care nu știu că își împart rădăcinile cu acești mari oameni. De aceea, am decis să le fac acestor mari români teleormăneni statui. Ca să mă asigur că eu fac tot ce îmi stă în putere de a le conserva memoria intactă. În piatră. Și îmi doresc ca în câteva luni să putem vorbi despre un Parc al Personalităților Teleormănene.",
a scris omul de afaceri pe Facebook.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










