Actualitate· 1 min citire

Teleormăneanul Marius Dănuț Carașol, revocat din funcția de președinte Transelectrica

marius danut carasol

marius danut carasol

Scris de Dumitrache Claudiu Publicat: 20 sept. 2019, 12:52

Teleormăneanul Marius Dănuț Carașol a fost revocat din funcția de președinte Transelectrica! Acesta a fost prins că și-a falsificat CV-ul și ”diploma” de facultate. Falsul în acte a fost confirmat de conducerea Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Marius Dănuț Carașol este originar din satul Deparați, comuna Trivalea Moșteni, localitate în care a absolvit cursurile gimnaziale, după care a urmat Liceul de pe lângă Fabrica de Rulmenți din Alexandria.Ulterior, Marius Carașol s-a înscris, ca student, la Universitatea Politehnica din București, respectiv la facultatea care pregătește specialiști în domeniul energetic, dar n-a reușit să finalizeze cursurile. Teleormăneanul din Deparați și-a falsificat diploma, în baza căreia, ani de-a rândul, a ocupat funcții de conducere la cel mai înalt nivel.Ecaterina Andronescu, preşedintele Senatului Universităţii Politehnice București a confirmat că diploma este falsă. În acest caz, procurorii s-au autosesizat, urmând ca teleormăneanul să fie cercetat penal pentru fals sub semnătură privată și uz de fals în formă continuată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News