Actualitate· 4 min citire

Teleorman în istorie: Ziua intelectualului din „magica lume interbelică”

Teleorman în istorie: Ziua intelectualului din „magica lume interbelică”

Teleorman în istorie: Ziua intelectualului din „magica lume interbelică”

Realitatea de Teleorman
Scris de Realitatea de Teleorman Publicat: 12 iul. 2020, 15:16

Pe 12 iulie 1909 se năștea, în satul Vitănești, comuna Vitănești filosoful Constantin Noica

Pe 12 iulie 1909 se năștea, în satul Vitănești, comuna Vitănești, județul Teleorman, într- o familie de boieri, cel care avea să devină filosoful Constantin Noica.

Tatăl scriitorului, Grigore I. Noica, originar din Alexandria, era moșier și arendaș agricol cu studii de agronomie  în Germania, iar străbunicul  pe linie paternă, Ghencu Noica se  numărase printre întemeietorii orașului Alexandria.

Mama, Clemența Noica, era fiica unui medic militar, Haralambie Casassovici avansat până la rangul de colonel și nepoata lui Gheorghe Eliad, fost primar al orașului Alexandria.

Constantin Noica, al treilea copil al soților Noica, a copilărit la Vitănești până în anul 1913, apoi tatăl său ia în arendă o altă moșie, la Blejești, unde vor sta până în 1919, când se stabilește la București  unde va rămâne până în 1933.

Între 1928 și 1931, Noica urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București unde îl are profesor pe Nae Ionescu care adună în jurul său cei mai importanți membri ai tinerei generații interbelice: Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mihail Sebastian.

Constantin Noica a debutat publicistic cu proza filosofică ,,O poveste”  în revista ,,Vlăstarul” a Liceului ,,Spiru Haret” din București, urmată de prologul în versuri ,,Un liceu model” și articolul ,,Cei de mâine”, cărora le urmează poezia ,,Înviere“ din ,,Viața literară”.

În timpul studenției colaborează la numeroase publicații printre care: ,,Ultima oră”, ,,Vremea”,, Clipa”, ,,Vitrina literară”, ,,Ecoul”.

Noica s-a impus în primul rând prin scrierile filosofice și eseistice originale: ,,Concepte deschise în istoria filosofiei lui Descartes, Leibniz și Kant” (1936), ,,De caelo. Întoarcere în jurul cunoașterii și individului”(1937), ,,Schiță pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou” (1940), ,,Creație și frumos în rostirea românească” (1973), ,,Gânduri despre omul deplin al culturii românești” (1975), ,,Sentimentul românesc al ființei” (1978), ,,Devenirea întru ființă” (vol.I Întoarcere asupra filosofiei tradiționale și vol.II Tratat de ontologie (1981), ,,Scrisori despre logica lui Hermes”(1986), ,,Cuvânt împreună despre rostirea românească” (1987), ,,Lumea de mâine” (1991), ,,Eseuri de duminică” (1992), ,,Modelul cultural european” (1993),  ,,Despre lăutărism” (2007), ,,Geniu în vremuri sărace” (2009) etc.

Acestora li s-au alăturat câtorva lucrări de istoria filosofiei (,,Rene Descartes: Viața și filosofia lui”, ,,Fenomenologia spiritului lui G.W.F Hegel”, ,,Despărțirea de Goethe”,  ,,Povestiri despre om. După o carte a lui Hegel”).

La fel de importante sunt și volumele de publicistică postume.

Scriitorul s-a remarcat și prin traducerile din opera unor mari filosofi (Rene Descartes, Immanuel Kant, Platon, Aristotel) și prin interpretările și comentariile la textele originale.

Filosoful  s-a afirmat ca un eminescolog desăvârșit, pe care îl numea Omul deplin al culturii românești, ci și ca un profund cunoscător al manuscriselor eminesciene.

Constantin Noica a fost celebrat pe 12 iulie, anii trecuți, în județul nașterii sale, prin simpozioane și conferințe organizate în bibliotecile din zonă.

Grupul de tineri intelectuali constituit în jurul lui Constantin Noica dorea și urma să se formeze după vechiul model grecesc, paideic (concept educațional în Grecia antică, ce urmărea cultivarea spiritului uman prin studiul filosofiei și științei, n.r.). Noica se oferea pe sine ca alternativă la „sistemul de invățământ” al perioadei comuniste, își asumase un rol „socratic” reperându-și discipolii și pornind cu ei pe calea cunoașterii filosofice.

Citind opera lui Constantin Noica, putem descoperi că acesta fusese unul dintre dezideratele cu care pornise la drum: de a ajuta Omul să-și împlineasc destinul de ființă culturală, să acceadă la acea cunoaștere neoficializată și neinstituționalizată, la o cunoaștere care nu ține cont de normele unei anume societăți sau ale alteia, a unei epoci sau a alteia: „Există creatori care se mulțumesc să-și înfăptuiască opera în supremul și egoistul lor orgoliu creator. Dar atunci cînd «a crea» implică destinul unei comunități, devenind astfel ipostaza esențială a ființei istorice, trebuie să apară creatori care să-i învețe și pe alții să creeze. «A învăța» înseamnă în acest caz a trezi în oameni ființa lor culturală uitată. Acest lucru îl implică dimensiunea paideică a personalității lui Noica. Și ea trimite, în mod coerent și fatal, la „ontologia“ lui culturalistă: la ideea că există un «paradis al culturii», o tablă de fapt neschimbată a valorilor, o «cultură clasică», în care esența omului se regăsește și se desfășoară”.

Constantin Noica se retrage în turnul lui de fildeș, dar aduce cu el în turn și o parte semnificativă a unei generații care avea să participe, după 1989, la construirea propriului destin cultural (Matricea Românească)

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate