SENATUL A ADOPTAT O LEGE PENTRU A FI EVITATE CAZURILE DE TIP NORDIS

SENATUL A ADOPTAT O LEGE PENTRU A FI EVITATE CAZURILE DE TIP NORDIS
Legea trebuie să treacă și de Camera Deputaților pentru a intra în vigoare
Senatul a adoptat, cu majoritate de voturi, propunerea legislativă prin care se urmărește asigurarea unui nivel sporit de protecție clienților dezvoltatorilor imobiliari, pentru a fi evitate cazurile de tip Nordis.
Proiectul prevede, între altele, ca banii pentru avansul unei locuințe să fie depuși într-un cont special, din care să nu poată fi folosiți decât pentru dezvoltarea imobiliară respectivă. În cazul în care acest lucru s-ar întâmpla, dezvoltatorii imobiliari ar fi sancționați cu 1% din cifra de afaceri.
Totodată, se introduce în lege plafonarea avansului la 15% din valoarea apartamentului și eșalonarea acestuia în funcție de stadiul de realizare a proiectului imobiliar.
Potrivit Radio România Actualități, dezvoltatorii imobiliari vor fi nevoiți să înscrie imobilele în Cartea funciară a promisiunilor obligatorii. Astfel, nu va mai existe posibilitatea ca un dezvoltator să promită același apartament mai multor persoane.
Legea trebuie să treacă și de Camera Deputaților pentru a intra în vigoare.
Cazul Nordis
Cazul Nordis a intrat în atenția opiniei publice în octombrie 2024, în urma unui reportaj Recorder. Ulterior, DIICOT a început o anchetă vizează 40 de persoane fizice şi 32 de firme.
Printre cei vizați se numără și fosta deputată PSD Laura Vicol-Ciorbă. La momentul publicării materialului Recorder, aceasta era șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților, funcție din care și-a dat demisia.
Citește și:
- 08:38 - Cum va fi vremea până la început de mai: prognoza ANM pentru următoarele 4 săptămâni
- 08:05 - Ana Maria Păcuraru, discuții cu jurnaliști de marcă din Occident despre cazul Realitatea PLUS: ”Libertatea de exprimare a fost câștigată în 1989, pe stradă”-VIDEO
- 07:59 - Mesajul Anei Maria Păcuraru, preluat de jurnaliștii din străinătate: ”Nu permitem ca libera exprimare să fie cedată” -VIDEO
- 07:53 - Drone detectate în apropierea spațiul aerian românesc, în urma unor atacuri în Ucraina. RO-Alert, emis în Tulcea
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News










