Se împlinesc 40 de ani de la miracolul Stelei la Sevilla. Eroii din 1986, omagiați de Nicușor Dan

Steaua București 1986
Se împlinesc 40 de ani de la una dintre cele mai mari performanțe din istoria sportului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua București.
Finala disputată pe 7 mai 1986, pe stadionul „Ramón Sánchez Pizjuán” din Sevilla, le-a adus față în față pe Steaua și FC Barcelona. După 120 de minute fără gol, trofeul a fost decis la loviturile de departajare.
Portarul Helmuth Duckadam a intrat definitiv în istoria fotbalului după ce a apărat toate cele patru penalty-uri executate de jucătorii catalani.
Pentru Steaua au transformat Marius Lăcătuș și Gabi Balint, iar echipa antrenată de Emerich Jenei și Anghel Iordănescu s-a impus cu 2-0 la penalty-uri.
Succesul de la Sevilla a transformat Steaua București în prima echipă din Europa de Est care a cucerit Cupa Campionilor Europeni.
Cu ocazia aniversării a patru decenii de la acel moment istoric, președintele Nicușor Dan a semnat decretul de decorare a foștilor componenți ai echipei campioane.
Potrivit Administrației Prezidențiale, distincțiile sunt acordate în semn de recunoaștere pentru performanțele excepționale și pentru contribuția adusă imaginii României în sportul internațional.
Anghel Iordănescu a primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.
Totodată, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler a fost acordat mai multor foști jucători și membri ai staffului Stelei, printre care Gabi Balint, Miodrag Belodedici, Ladislau Bölöni, Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă și Ștefan Iovan.
Aniversarea este marcată și de Banca Națională a României, care lansează începând cu 7 mai o monedă din argint și una din tombac cuprat dedicate împlinirii a 40 de ani de la triumful Stelei.
Moneda aniversară include elemente grafice inspirate de Cupa Campionilor Europeni, stema României și sigla Steaua București, alături de inscripții care marchează victoria istorică din 1986.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:08 - RO-ALERT de ultimă oră în Tulcea și Galați, pe fondul războiului din Ucraina
- 08:38 - După zile de vară, vin furtunile. ANM anunță ploi și grindină în aproape toată țara
- 08:06 - Trump nu vine la summitul B9 de la București. SUA va trimite un oficial-cheie pe fondul crizei politice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News














