Se caută director la Spitalului TBC din Roșiori... de doi ani

Spitalul-de-Pneumoftiziologie-Rosiorii-de-Vede
O nouă încercare pentru ocuparea postului de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Roșiorii de Vede. De aproape de doi ani de zile acest post este vacant, iar candidații înscriși la concursurile precedente nu au reușit să obțină nota ”de trecere”.
Poate de această dată ”e cu noroc”. Consiliul de Administraţie al Spitalului de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede organizează un nou concurs pentru funcţia de manager al acestei instituţii spitaliceşti. Concursul va avea loc în perioada 18.11.2019 – 2.12. 2019.La concurs se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii :- sunt abolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic;- sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management ori management sanitar, aprobate de Ministerul Sănătăţii și stabilite prin ordin al Ministerului Sănătății, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizate într-o instituție de învățământ superior, conform legii;- au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii.Dosarele de concurs vor fi depuse la sediul Spitalului de Pneumoftiziologie Roșiorii de Vede până la data de 18.11. 2019, ora 12,00.Anunţul, bibliografia de concurs, precum şi temele cadru pentru proiectul de management sunt afişate pe site-ul Consiliului Judeţean Teleorman şi site-ul Spitalului de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede.Nota minimă de promovare a fiecărei probe de evaluare este 7,00, iar manager poate deveni acel candidat care promovează toate probele de evaluare şi obţine media generală de cel puţin 8,00.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News










