Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus

Realitatea Plus
Românii se mobilizează și vor să organizeze, miercuri, un protest pașnic în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței Realitatea Plus. Anunțul a fost făcut la Televiziunea Poporului, dar și pe rețelele de socializare, de Flori Maior, reprezentantă a „Blocului Naţional al Revoluţionarilor 1989”.
„ Noi, cei care în decembrie '89 am ieșit în stradă fără frică, fără teamă, așa vom ieși și mâine. Pașnic, dar vom ști să ne strigăm și să ne cerem drepturile, pentru că nu așa s-a vrut în decembrie '89 să trăim încă o dată în dictatură și cu pumnul în gură. Nu asta înseamnă libertatea și democrația. Libertatea și democrația este atunci când ești de acord și cu părerile celorlalți.
Cei care sunt astăzi la putere să nu uite că nu și-au luat țara pe persoană fizică. Nu este corect faptul că au împărțit România în două. Nu asta vrem. Vrem să fim cu toții români, uniți și să știm în adevăr care ne sunt valorile, să fim reprezentați cu demnitate. CNAl întotdeauna a vrut să ne amendeze, dar nu se mai poate", a declarat Flori Maior, într-o intervenție la Realitatea Plus.
Citește și:
- 15:35 - Focuri de armă în Strâmtoarea Ormuz. Iranul a închis din nou strâmtoarea
- 15:31 - De ce are România cel mai mare preț la energie din Europa, raportat la veniturile populației
- 14:06 - Iranul redeschide spațiul aerian după șapte săptămâni de blocaj
- 13:45 - România, pe primul loc în UE la cazurile de rujeolă! Efectul dramatic al prăbușirii ratei de vaccinare în rândul copiilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News











