Redeschiderea dosarului TelDrum a rămas în pronunțare
4 dec. 2018, 11:29
Actualizat: 4 dec. 2018, 11:29

tribunalul teleorman
Articol scris de Scris de Vasilescu Monica
După cinci ani de la închiderea dosarului TelDrum, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în urmă cu două luni, să dea curs cererii DNA privind redeschiderea urmăririi penale în dosarul ce îl vizează și pe Liviu Dragnea (în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman la vremea faptelor. La termenul trecut, Tribunalul Teleorman a amânat redeschiderea urmăririi penale în aceste noi cauze de cercetare, fiindcă avocații Teldrum au depus o cerere de strămutare, care urmează să fie judecată la Curtea de Apel București, mâine. Instanța a decis să amâne pronunțarea pentru două săptămâni, urmând a repune cauza pe rol în funcție de decizia Curții. Pronunțarea în acest caz va fi făcută pe 18 decembrie.
Procurorul DNA care se ocupă acum de caz consideră că soluția inițială de neîncepere a urmăririi penale este nelegală constatându-se că împrejurarea pe care s-a întemeiat netrimiterea în judecată la vremea respectivă nu exista la momentul dispunerii soluției pentru mai multe motive, cum ar fi: încadrarea juridică raportată la situația de fapt este incompletă, motivarea soluției de netrimitere în judecată este contrară aspectelor reținute în cauză, apreciind că în cauza respectivă nu au fost administrate probe suficiente în vederea soluționării legale și temeinice a cauzei. În cauză, a spus procurorul, sunt și elemente noi care impun redeschiderea urmăririi penale. Potrivit acestuia, noile cercetări în acest dosar reprezintă, de fapt, alte fapte de abuz în serviciu, cu noi ramificații pentru posibile fraude cu fonduri europene.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










