Propunerea Premierului pentru Ministerul Finanţelor Publice

Propunerea Premierului pentru Ministerul Finanţelor Publice
Florin Cîțu a declarat că îi va solicita preşedintelui PNL, Ludovic Orban, convocarea Biroului Politic Naţional pentru viitoarea nominalizare la Ministerului Finanțelor
Premierul român a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, că Dan Vîlceanu este propunerea pentru Ministerul Finanţelor Publice.
Florin Cîțu a declarat că îi va solicita preşedintelui PNL, Ludovic Orban, convocarea Biroului Politic Naţional pentru viitoarea nominalizare la Ministerului Finanțelor Publice.
Am să îi cer domnului preşedinte să convoace Biroul Politic Naţional. Am o propunere. Am văzut că domnia sa a făcut deja câteva propuneri în spaţiul public. Am şi eu o propunere - propunerea mea este Dan Vîlceanu pentru Ministerul Finanţelor Publice- Florin Cîţu.
Dan Vîlceanu este unul dintre susținătorii lui Florin Cîțu, în lupta pentru șefia PNL.
Președinte al filialei PNL Gorj, Dan Vîlceanu este de profesie economist, cu un doctorat făcut în cadrul Universității de Vest din Timișoara, obținut în anii 2016.
A fost ales președinte al organizației PNL Gorj în urmă cu câteva săptămâni.
În prezent interimatul în funcţia de ministru al Finanţelor este asigurat de şeful Executivului.
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News










