Polițiștii de la rutieră au tras mai dreapta mai mulți șoferi din Teleorman

razie taxi pirat
Șoferii teleormăneni au fost trași pe dreapta de polițiștii de la rutieră. Din fericire aceștia au scăpat fără amenzi. Aceștia au aflat ultimele modificări aduse codului rutier, în special cele cu privire la interzicerea utilizării telefonului mobil.
Astfel, spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul auto, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.De asemenea, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto și faptul că nerespectarea acestei norme este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.Mai mult, încălcarea acestei reguli de circulație, concomitent cu o altă abatere rutieră, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.Până la data de 12 octombrie 2019, când vor intra în vigoare noile reglementări, polițiștii teleormăneni vor continua să le aducă la cunoștință conducătorilor auto, prin activități specifice, toate prevederile privind modificarea și completarea legislației rutiere.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

