POLIȚIA ROMÂNĂ DESFĂȘOARĂ OPERAȚIUNEA „JUPITER 4”. PESTE 300 DE PERCHEZIȚII LA NIVEL NAȚIONAL

POLIȚIA ROMÂNĂ DESFĂȘOARĂ OPERAȚIUNEA „JUPITER 4”. PESTE 300 DE PERCHEZIȚII LA NIVEL NAȚIONAL
Amplă acțiune la nivel național pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, a celor de natură judiciară, precum și a faptelor privind regimul armelor
Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, derulează joi o amplă acțiune la nivel național pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, a celor de natură judiciară, precum și a faptelor privind regimul armelor.
„Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 304 percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, uz de fals, obținere ilegală de fonduri, executarea de activități miniere fără permis sau licență, fals intelectual, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, abuz în serviciu, corupție, abuz de încredere, delapidare, constituire a unui grup infracțional organizat, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, bancrută frauduloasă, fals în declarații, la regimul jocurilor de noroc, contrabandă, fals informatic, prevăzute de Codul fiscal, contrafacere, spălarea banilor și la regimul deșeurilor.
De asemenea, sunt investigate fapte de tulburarea ordinii și liniștii publice, deținerea sau portul fără drept de arme neletale supuse autorizării, deținerea ori folosirea fără drept de materiale explozive, deținerea fără drept de arme de foc letale, trafic de substanțe toxice, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori și introducere, modificare sau ștergere de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.” transmite Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), într-un comunicat, potrivit realitatea.net.
Citește și:
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News






_4f88515c25_a3b9209761.webp)




