Percheziții în Teleorman pentru furt cu documente falsificate

percheziții
5 persoane au fost reținute de IPJ Teleorman, după ce în cursul zilei de ieri s-au efectuat mai multe percheziții în mai multe județe, vizând un prejudiciu de 165.600 lei.
Ieri, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Brigăzii Operațiuni Speciale București, Brigăzii Operațiuni Speciale Constanța, I.P.J. Argeș, I.P.J. Constanța, I.P.J. Călărași au efectuat 10 percheziții domiciliare pe raza municipiilor București, Călărași, Constanța, orașului Ovidiu, jud. Constanța, în comuna Luica din județul Călărași și în comunele Cumpăna și Cobadin, jud. Constanța într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.În acest context, au fost identificate și ridicate pentru cercetări bunuri și înscrisuri care interesează cauza, completând materialul probator deținut, respectiv telefoane mobile, unități de calculator, scannere, documente contabile și carduri bancare.Se pare că suspecții ar fi indus în eroare, cu intenție, pe reprezentantul unei persoane juridice care desfășoară activități în domeniul cultivării cerealelor, în sensul că au luat legătura telefonic cu acesta, s-au recomandat ca reprezentanți legali ai unei societăți comerciale la care nu au nicio calitate, au convins persoana vătămată să încarce 240 tone de grâu în 6 mijloace de transport pe care le-au direcționat în acea zi către depozit, prezentînd după încarcare, prin mijloace electronice, un extras de cont care certifică plata integrală, extras care , de fapt, era falsificat.Prejudiciul cauzat persoanei vătămate este de 165.600 lei, urmând a fi dispuse măsuri asigurătorii.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










