PERCHEZIȚII DNA LA CASA ROMÂNĂ DE COMERȚ UNIREA

PERCHEZIȚII DNA LA CASA ROMÂNĂ DE COMERȚ UNIREA
Dosar de abuz în serviciu, susțin surse citate de Realitatea PLUS. Prejudiciu uriaș de 41 milioane de lei
Percheziții de amploare, miercuri dimineață, la Casa Română de Comerț Unirea, într-un dosar de abuz în serviciu, susțin surse citate de Realitatea PLUS. În cauză, vorbim despre un prejudiciu uriaș de 41 milioane de lei.
Miercuri dimineață au loc 60 de percheziții la sedii ale Societății Naţionale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” S.A. din Timis, Bihor, Cluj, Arad, Ialomita, Ilfov, București într-un dosar de abuz în serviciu, dar și alte infracțiuni care sunt acum cercetate de procurorii anticorupție. Prejudiciul în cauză este de peste 40 se milioane de lei.
În primă fază, știm că se vor ridica documente, iar mai apoi se va stabili cine se face responsabil de aceste acuzații.
Nu este prima dată când instituția se află in fața unei astfel de acțiuni. În luna februarie, s-a făcut un contorl acolo. Corpul de Control al ministrului Agriculturii a fost trimis și a constatat o serie de deficiențe. Printre altele, erau facturi neîncasate de cei care coordonează activitatea instituției.
Citește și:
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News











