Pakistanezi depistați că munceau ilegal în județul Teleorman

imigrari
3 bărbați, din Pakistan, au fost depistați în timp ce munceau fără forme legale, la o societate comercială din județul Teleorman. Străinilor le-a fost revocat dreptul de ședere temporară pe teritoriul României și pe numele lor au fost emise decizii de returnare.
Polițiștii de imigrări din Teleorman, în cooperare cu inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman, au efectuat o acțiune pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competență.Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială de pe raza județul Teleorman, au fost depistați 3 cetățeni din Pakistan, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani, care desfășurau activități lucrative fără forme legale.În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinii au intrat legal în România și, deși au obținut drept de ședere temporară pe teritoriul României în scop de angajare, ca lucrători permanenți la o societate comercială, desfășurau activități lucrative la o altă societate comercială de pe raza județul Teleorman, fară forme legale.Urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au procedat la revocarea dreptului de ședere temporară al străinilor și le-au emis acestora decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile.De asemenea, la finalizarea verificărilor, față de reprezentanții firmei, se vor dispune măsurile legale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News














