"Mândria" Alexandriei: gunoiul din fața casei episcopului

gunoi
În buricul Alexandriei își are locuința Preafericitul Episcop Galaction Stângă, împrejmuită de un gard identic cu cel al mănăstirii Lainici. În fața lui tronează niște tomberoane, pline ochi de gunoi, care "parfumează" zona într-un mod deosebit.
Casa Preafericitului va deveni curând obiectiv de interes public. Cel puțin, asta sperăm, în condițiile în care am remarcat faptul că acolo, în curtea reședinței, se ridică o biserică nouă, pentru că, probabil, de asta avea nevoie acum reședința județului Teleorman: de o nouă biserică. Așa cum am spus, peste drum de casa episcopului stau întinse tomberoanele aferente blocurilor din zona centrală.În fiecare zi, gunoiul dă pe afară sau, chiar dacă mai e loc în tomberoane, localnicii se preocupă personal ca zona să arate ca după o explozie de gunoaie. În plus, de când au început să crească temperaturile, zona are un miros specific, care îi determină pe trecători să treacă în viteză pe lângă replica identică a gardului Mănăstirii Lainici. Asta în contextul în care investiția avea ca obiectiv atragerea publicului, nu alungarea lui.De principiu, nu sunt multe căi de rezolvare a situației. În afara unor măsuri impuse de autorități, care ar mai putea reduce cantitatea de gunoi aruncată aiurea temporar, singurul mod de rezolvare ar fi educarea populației. Lucru mai greu de făcut decât o replică fidelă a gardului Mănăstirii Lainici.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










