ITM Teleorman verifică respectarea regulilor în instituțiile publice

ITM-Teleorman
În a doua parte a acestui an, ITM Teleorman a efectuat o acțiune de informare și control privind respectarea cerințelor de securitate și sănătate în muncă în instituțiile publice din județ.
Activitatea face parte din programul cadru de acțiuni pentru anul 2019, aprobat de Inspecția Muncii, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman, și a verificat modul în care sunt respectate cerințele minime de securitate și sănătate în muncă, în instituțiile de administrație publică.Potrivit ITM, strategia națională în domeniul securității și sănătății în muncă 2018-2020 stabilește obiectivele generale și specifice la nivel național în domeniul securității și sănătății în muncă, pe termen scurt și mediu și este elaborată în concordanță cu necesitățile identificate în contextul dezvoltării României precum și cu obiectivele cadrului strategic comunitar. În plus, sunt prevăzute campanii și acțiuni de sensibilizare cu privire la respectarea legislației din domeniul securității și sănătății în muncă – sesiuni de conștientizare a personalului cu atribuții în domeniul securității și sănătății în muncă la nivel de autorități și instituții publice.În acest sens, instituția susține că în luna septembrie 2019, Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman, a organizat sesiuni de informare publică cu personalul cu atribuții în domeniul securității și sănătății în muncă din unitățile și instituțiile publice din județ, la care au participat 50 de persoane care au reprezentat 46 instituții.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News














