Advertising
Incendiu de proporții într-o localitate din Teleorman
9 oct. 2018, 13:49

43576877_111634366390951_8008272891999158272_n
Articol scris de Scris de Vasilescu Monica
Astăzi de dimineață, la ora 05.45, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui cetățean din localitatea Orbeasca de Sus. Sosiți la locul intervenției cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pompierii au constatat faptul că focul se manifesta violent și generalizat la acoperișul locuinței și la mai multe anexe gospodărești, pe o suprafață de cca. 400 mp, cu posibilitatea propagării flăcărilor la bunurile din apropiere și la casele învecinate. Cu toate că intervenția salvatorilor a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile care favorizau dezvoltarea rapidă incendiului, de fumul dens provenit din arderea acestora și de lipsa surselor de apă, misiunea a fost dusă la bun sfârșit după aproximativ două ore și jumătate, rezultând cu salvarea de bunuri materiale de peste 50000 de lei. În timp ce se acționa pentru stingerea incendiului care se manifesta și la nivelul unei bucătării, militarii au evacuat din interiorul acesteia un număr de trei butelii, ce puteau deveni un pericol atât pentru salvatori, cât și pentru cetățenii aflați în apropiere. De asemenea, spre marea bucurie a proprietarului, pompierii au reușit să salveze și un cal care se afla în adăpostul de animale cuprins de flăcări. Au ars ori au fost distruse de foc acoperișul anexelor gospodărești și parțial cel al locuinței, pe o suprafață totală de cca. 400 mp, o bucătărie în care se aflau un frigider, o mașină de spălat, un cuptor cu microunde, mobilier din lemn și peste 300 kg de materiale textile, precum și adăpostul de animale în care erau depozitate mai multe tone de cereale. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 30000 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile, a reieșit faptul că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit electric, iar amploarea acestuia a fost posibilă din cauza observării și anunțării cu întârziere a evenimentului pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Din fericire, pe timpul intervenției nu s-au înregistrat victime.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News














