Grupuri sanitare în curte pentru copiii din orașul premierului

Videle1
În orașul premierului, Videle, toaletele în curtea unităților de învățământ fac parte din firescul situației. În acest moment, există trei unități de învățământ (două grădinițe și o școală) unde copiii sunt nevoiți să folosească toaletele exterioare.
Condițiile improprii sunt și ele vizibile de la distanță și, în ciuda faptului că s-au alocat bani, încă nu s-a trecut la fapte. Primarul orașului, Nicolae Bădănoiu, spune că lucrurile se vor rezolva, dar că a inclus rezolvarea acestei probleme într-un plan mai mare, intenționând să reproiecteze unitățile de învățământ care au încă elemente improprii de funcționare.“Am primit bani acum o lună și facem demersurile. Nu am mers pe varianta licitației, ci pe achiziție directă, ca să meargă lucrurile mai repede. Vă spun exact cât am primit pentru asta de la Guvern: aproape un miliard de lei pentru cele trei unități de învățământ. Dar eu îmi doresc ca la una dintre grădinițe și la școală să facem o reproiectare. De asta va dura probabil mai mult”, a spus Nicolae Bădănoiu.În aceste zile, au fost efectuate controale de către echipe mixte din Direcția de Sănătate Publică, ISU, Prefectura Teleorman și Inspectoratul Școlar Județean pentru identificarea problemelor și pentru stabilirea condițiilor în care aceste unități de învățământ vor funcționa în anul școlar curent.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News














