Fiul fostului lider PNL Teleorman, acuzat că are în CV o angajare fictivă

angajare
Fostul lider PNL Teleorman, Marin Almăjanu, este acuzat că ar fi adăugat în palmaresul profesional al fiului său o angajare fictivă la o primărie din Teleorman, condusă tot de un membru PNL.
În perioada 2012 – 2016, spun acuzațiile, Andrei Almăjanu ocupa funcția de administrator public al comunei Moșteni. Primarul Vică Tăbărana spune altceva. El își amintește că fiul lui Almăjanu i-a fost dat în subordine în anii 2009 – 2014 și nu neagă faptul că fiul președintelui de partid nu prea mergea pe la serviciu. Cel puțin prezența lui fizică nu era întotdeauna necesară, spune acum primarul, cumva încurcat de întrebări. Mai mult, primarul confirmă faptul că pe tema asta i s-au făcut cel puțin patru plângeri penale.Potrivit unei plângeri făcute la Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație, administratorul public și fiul fostului lider PNL Teleorman era angajat în primăria Moșteni numai pe hârtie. În realitate el, n-ar fi fost niciodată văzut la sediul instituției, deși avea și el program de lucru, ca orice alt angajat la stat.Într-adevăr, în răspunsul unei cereri formulate în baza legii 544 de către un locuitor al comunei Moșteni, curios în legătură cu modul în care și-a îndeplinit fiul lui Marin Almăjanu atribuțiile de serviciu, instituția răspunde sec: “
Nu putem să vă furnizăm datele solicitate, pe motivul că nu putem anonimiza numele și prenumele persoanei în cauză, cererea dumneavoastră referindu-se expres la această persoană, funcția pe care a ocupat-o fiind unică în cadrul comunei Moșteni.”
Și, totuși, Andrei Almăjanu nu este chiar un anonim. Potrivit declarației de avere, acesta este actualmente tot angajat la stat, dar mult mai bine decât înainte. Acum, el figurează în lista angajaților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, unde ocupă un post de consilier principal. Lucru care se face să credem că la Moșteni, fiul lui Almăjanu doar și-a format mâna pentru lucrul la stat, vechimea fiindu-i necesară pentru a ajunge să lucreze într-o instituție centrală.
Citește și:
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News






_4f88515c25_a3b9209761.webp)




