Cinematograful din Zimnicea va intra în reabilitare

cinematograf-Zimnicea
Undeva, în centrul orașului Zimnicea, se înalță, într-o liniște mormântală o construcție bine realizată, care poartă amprenta stilului comunist. Este vorba de un cinematograf despre care toată lumea știe că urmează să se facă ceva cu el, dar nimeni nu poate să spună exact ce.
Vânzătoarea de la magazinul de peste drum ne povestea că cinematograful e ridicat după cutremurul care a devastat Zimnicea, dar că nu-și amintește să fi fost vreodată funcțional. Despre vreo investiție viitoare nu se știa nimic, dar nici clienții ei nu considerau că un cinematograf ar mai folosi la ceva într-un oraș în care majoritatea oamenilor pleacă la muncă în alte județe sau țări.Și totuși, în ședința Consiliului Local Zimnicea din data de 28 iunie, reprezentanții zimnicenilor auaprobat predarea Cinematografului către Compania Națională de Investiții, în vederea reabilitării și modernizării. Potrivit proiectului de hotărâre, după preluarea edificiului, CNI va achiziționa Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție împreună cu studiile suport necesare aprobării investiției în Comisia Tehnico – Economică a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Odată cu avizul comisiei se va trece la achiziționarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor. La finalizarea lucrărilor obiectivul va fi predat Primăriei orașului Zimnicea pentru redarea în circuitul cinematografic.În tot acest timp, Consiliul local al orașului va acoperi cheltuielile pentru racordurile la utilități, dar și suprafețele de teren necesare pentru amenajarea șantierului. După finalizarea investiției, orașul Zimnicea își va lua obligația de a păstra destinația edificiului vreme de cel puțin 15 ani.
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News











