Advertising
Capela de la Vitănești – copie fidelă a capelei Stella Maris, amintește, astăzi, de Regina Maria
18 iul. 2018, 08:56

capela reginei
Articol scris de Scris de Vasilescu Monica
Data de 18 iulie ne amintește de moartea Reginei Maria a României, principesă de coroană, mama regelui Carol al II-lea. În Teleorman, mai precis în Alexandria, există un loc frumos care ne duce cu gândul la o capelă în stil bizantin, construită la Balcic în 1929 la cererea reginei Maria a României, pentru momentele sale de rugăciune.
Într-un decor natural deosebit, care ar putea deveni oricând un important punct de atracție, ”zace” fără pic de interes public o lucrare, copie fidelă după planurile originale a capelei Stella Maris, din curtea Castelului Reginei Maria de la Balcic, Bulgaria. Aceasta a fost construită la inițiativa soției lui Victor Antonescu, Eliza, care avea relații apropiate cu Regina Maria și aceasta i-a permis să reproducă zidirea pe moșia care aparținea de Vitănești la vremea aceea, în prezent fiind pe teritoriul Alexandriei.
Chiar dacă în clipa de față nu se poate pătrunde în incinta capelei, din cărți, am aflat că interiorul ei este în întregime acoperit cu o frescă, de factură neobizantină. Capela, în care se află mormântul lui Victor Antonescu, a fost lăsată prin testament Academiei Române. Conform datelor, ea a fost prădată de soldați din Armata Roșie în septembrie 1944, urmând a fi complet restaurată în anul 1994 de pictorul Ion Drăghici, împreună cu o echipă de pictori-restauratori formată din Marian Crângașu, Flori Antonescu, Mihaela, Veronica și diaconul George. Ea este declarată monument istoric.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:58 - Sindicatul Europol acuză Poliția Română că a încălcat legea prin numiri succesive la conducerea Direcției de Ordine Publică
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News













