Anchetă la Strasbourg! S-a găsit un pistol şi muniţie în tufişuri, în apropiere de Târgul de Crăciun

Anchetă la Strasbourg! S-a găsit un pistol şi muniţie în tufişuri, în apropiere de Târgul de Crăciun
Anchetă la Strasbourg! S-a găsit un pistol şi muniţie în tufişuri, în apropiere de Târgul de Crăciun
Autoritățile din Strasbourg au intrat în alertă, după ce o armă de foc a fost descoperită în apropierea Târgului de Crăciun.
Pistolul, dar și muniţia pentru armă, au fost găsite de către agenţii de întreţinerea spaţiilor verzi - în tufişuri -, la doi paşi de „Satul Adventului”, a anunţat procuroarea Republicii Clarisse Taron.
Acest spaţiu al Târgului de Crăciun de la Strasbourg se află în cartierul istoric La Petite France.
Târgul de Crăciun de la Strasbourg a fost deschis miercuri, iar o afluenţă importantă este aşteptată, după un record anul trecut de 3,4 milioane de vizitatori, inclusiv germani, americani şi spanioli.
În timpul acestui eveniment, care durează o lună, oraşul este plasat sub o înaltă securitate, în contextul unei ameninţări teroriste prezente în continuare în Franţa.
În decembrie 2018, jihadistul Chérif Chekatt, în vârstă de 29 de ani, a ucis prin împuşcare cu o armă de foc cinci persoane şi a rănit alte 11 pe străzile din centrul oraşului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News














