A intrat în vigoare RCA pentru trotinete. Amenzile pentru cei care nu respectă legea sunt uriașe

A intrat în vigoare RCA pentru trotinete. Amenzile pentru cei care nu respectă legea sunt uriașe
Din 13 decembrie au intrat în vigoare noile reguli privind asigurarea obligatorie RCA
Din 13 decembrie au intrat în vigoare noile reguli privind asigurarea obligatorie RCA. După cele 30 de zile de grație acordate pentru conformare, autoritățile pot aplica amenzi serioase, între 1.000 și 2.000 de lei, pentru orice bicicletă sau trotinetă electrică al cărei utilizator nu are asigurarea obligatorie, potrivit realitatea.net.
Sancțiunile nu se opresc aici. Dacă un vehicul circulă fără RCA sau dacă proprietarul nu respectă regulile privind suspendarea poliței, se poate ajunge și la reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare.
Toate aceste modificări vin prin Legea nr. 181/2025, care actualizează cadrul stabilit de Legea nr. 132/2017. Noile prevederi clarifică inclusiv ce se întâmplă atunci când polița RCA este suspendată — situație care apare, de regulă, odată cu suspendarea înmatriculării.
În această perioadă, proprietarul nu doar că nu are voie să circule cu vehiculul, ci trebuie să îl și imobilizeze într-un spațiu privat. Cu alte cuvinte, un vehicul fără RCA nu poate fi lăsat pe stradă, în parcări publice sau în orice zonă care ține de domeniul public. Iar nerespectarea acestei reguli aduce, din nou, sancțiuni.
Citește și:
- 10:09 - Sute de zboruri ar putea fi anulate. Europa riscă o penurie ”sistemică” de combustibil pentru avioane în următoarele săptămâni
- 10:02 - Cutremur în Vrancea, miercuri dimineață: ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
- 10:00 - Hackeri proruși au spart zeci de mailuri ale Armatei Române, inclusiv ale unui înalt ofițer - REUTERS
- 08:29 - Noi atacuri cu drone în Ucraina, la granița cu România! Două aeronave F‑16 ridicate, Ro‑Alert emis în Tulcea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News











