JUCĂTORII NAŢIONALEI, ÎNCURAJAŢI DE UN GRUP DE MILITARI ROMÂNI DETAŞAŢI LA BAZA NATO DIN PRISHTINA

JUCĂTORII NAŢIONALEI, ÎNCURAJAŢI DE UN GRUP DE MILITARI ROMÂNI DETAŞAŢI LA BAZA NATO DIN PRISHTINA
România întâlneşte Kosovo, în această seară, de la ora 21:45
Jucătorii echipei naţionale de fotbal a României au fost încurajaţi de un grup de militari români detaşaţi la baza NATO din Prishtina înaintea partidei cu Kosovo, programată în această seară, în cadrul primei etape a noii ediţii a Ligii Naţiunilor.
"După antrenamentul oficial de aseară (n.r. - joi seara), echipa naţională a avut parte de un moment special la sosirea la hotelul din Kosovo. Un grup de militari români detaşaţi la baza NATO din Prishtina i-a aşteptat pe 'tricolori' pentru a-i saluta şi a le arăta susţinerea. 'Tricolorii' au fost impresionaţi de gest şi s-au fotografiat alături de militarii noştri, oferindu-le autografe şi mulţumiri", informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
"Vă mulţumim frumos, suntem alături de voi şi vă susţinem. Aţi făcut România mai frumoasă prin ce aţi realizat în Germania (n.r. - la EURO 2024)" a fost mesajul transmis de militarii români.
Echipa naţională a României întâlneşte Kosovo, în această seară, de la ora 21:45, pe Stadionul ''Fadil Vokrri'' din Prishtina, în cadrul primei etape a noii ediţii a Ligii Naţiunilor.
Într-o altă partidă din cadrul aceleaşi competiţii, prima reprezentativă va juca împotriva Lituania, în 9 septembrie, de la ora 21:45, pe Stadionul Steaua din Bucureşti.
AGERPRES
Citește și:
- 16:18 - Cristi Chivu lămurește absența lui Calhanoglu din derby-ul cu Milan: „Nu se simțea bine”
- 11:40 - Mircea Lucescu, prima apariție publică după spitalizare. De ce a refuzat selecționerul să dea mâna cu fanii
- 09:29 - Fotbal: Rapid București - Universitatea Craiova 1-1, în Superligă
- 09:46 - Formula 1: Dublă pentru Mercedes-AMG Petronas Formula One Team în Marele Premiu al Australiei. George Russell a câștigat la Melbourne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News









