Un deputat PSD spune că persoanele care au trecut prin boală şi cele care se testează trebuie să primească Certificat verde COVID

Un deputat PSD spune că persoanele care au trecut prin boală şi cele care se testează trebuie să primească Certificat verde COVID
Senatorii au respins în 27 octombrie proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă
Şi persoanele care se testează pentru COVID-19 ar putea obţine certificatul verde, potrivit unor amendamente făcte de deputaţii PSD la legea aflată în dezbatere în Parlament.
Prezent la emisiunea „Reporter 24”, deputatul PSD Olt Emil Albotă a explicat că, pe lângă cei vaccinaţi, de certificatul verde ar trebui să beneficieze şi persoanele care au trecut prin boală, dar şi cei care se testează împotriva COVID-19.
„Forma Legii certificatului verde care se voia să fie trecută prin Parlament era cumva abuzivă. Erau acolo strecurate anumite noţiuni care nu erau în regulă. Dar, dincolo de acest lucru, conceptual vorbind, oamenii vaccinaţi, oamenii care au trecut prin boală şi au anticorpi sau cei care au fost testaţi pot să aibă acel cerificat verde. Şi dacă te testezi în mod regulat – deci nu vrei să te vaccinezi, dar te testezi şi prezinţi un act care atestă că eşti sănătos – trebuie să primeşti certificatul verde şi normal că poţi să ai accesul către diferite activităţi. Noi vrem să nuanţăm şi să punctăm în lege toate aceste excepţii”, a explicat Albotă.
Senatorii au respins în 27 octombrie proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă. Proiectul a fost respins de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege, care acum a ajuns la Camera Deputaților.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News










