Oameni de seamă ai județului Teleorman! Învățătorul Marin Bunescu, omagiat de Societatea de Științe Istorice din România

marin bunescu
Județul Teleorman a dat acestei țări oameni de seamă. De la scriitori, fizicieni, istorici, până la oameni politici sau învățători. Unul dintre ei este și dascălul, Marin Bunescu. Acesta a trăit între anii 1872-1930 și face parte din rândul iluștrilor dascăli din Teleorman, al intelectualilor cu idei progresiste. Timp de aproape 40 de ani a fost învățător și director al Școlii Suhaia, dar și deputat în primul Parlament al României Mari din 1919. De numele lui Marin Bunescu este legat unul dintre cele mai revoluționare abecedare din acea vreme.
În memoria acestuia,reprezentanții Societății de Științe Istorice din România au fost organizat simpozionul “Locuri, oameni, fapte – Dascăli în memoria comunităților locale”. Evenimentul s-a desfășurat în localitatea Suhaia din județul Teleorman.La simpozion a participat și profesorul doctor, Bogdan Teodorescu, secretar general al Societății de Științe Istorice din România și strănepot al învățătorului Marin Bunescu.Evenimentul a debutat cu un tur al obiectivelor cultural-spirituale din comuna Suhaia, ghid fiind primarul Polexia Barbu. La monumentul Eroilor din comună au fost depuse buchete de flori și s-a păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor suhăieni căzuți în marile bătălii pentru apărarea țării în fața cotropitorilor.Atmosfera de autentică sărbătoare a fost întregită de un spectacol de zile mari prezentat de formațiile artistice ale Școlii Suhaia, sub bagheta învățătoarelor Rodica Pană, Constanța Costea și Liliana Aguciu.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News











