"Înțelepții" Teleormanului au rămas fără diplome, prin decizia instanței

dragnea_furios_74917200
Judecătoria Sectorului 4 București a decis astăzi desființarea diplomelor și documentelor de studii obținute pe nedrept de zeci de teleormăneni cu funcții înalte, printre care și Liviu Dragnea sau fosta lui soție, Bombonica.
După șase amânări, instanța s-a pronunțat acum, când reprezentanții universităților acuzate nu mai pot fi investigați, pe fondul prescrierii faptelor. Scandalul diplomelor false datează de mai bine de 10 ani și implică două universități din Alexandria: Universitatea Alexandru Ghica și Universitatea Europa Ecor. Cele două instituții de învățământ superior nu au deținut atestate sau autorizații de funcționare, iar Ministerul Educației nu a știut vreodată, cel puțin declarativ, că asta se întâmpla la Alexandria. Se pare că obținerea unui dosar de absolvire era condiționată de suma de 3000 – 3500 de euro, iar în schimbul acestor bani, grupul infracțional organizat acolo reușea să întocmească dosarul solicitat, fără ca solicitantul să participe la vreun curs sau la vreun examen și chiar fără ca acesta să aștepte trei ani, pentru a obține diploma. Printre cei care și-au cumpărat astfel diplomele s-au numărat foști parlamentari, miniștri, primari și funcționari publici din judetul Teleorman. De notorietate în dosar sunt numele lui Liviu Dragnea (care își propusese o carieră în contabilitate) și al fostului adjunct al IPJ Teleorman, Emil Stănimir (care a cam luat bani în plus de la stat cu ajutorul diplomei false).
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News










