COD GALBEN DE INUNDAŢII PE RÂURI DIN ŞAPTE JUDEŢE

COD GALBEN DE INUNDAŢII PE RÂURI DIN ŞAPTE JUDEŢE
Avertizarea este valabilă până luni la prânz
INHGA precizează că Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale.
Un Cod galben de inundații, valabil până luni la prânz pe râuri din șapte județe, a fost emis, duminică, de hidrologi.
Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 8 iunie ora 14:00 - 9 iunie ora 12:00, sunt prognozate viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş - bazin amonte S.H. Gălăoaia şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gălăoaia - amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Suceava - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova - bazin superior şi afluenţi bazin mijociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa - bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba - amonte S.H. Frunzeni (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ).
INHGA precizează că Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş şi Bistriţa Năsăud.
Citește și:
- 14:52 - Rusia reacționează după decizia SUA de a relaxa temporar sancțiunile asupra petrolului transportat pe mare
- 14:25 - Republica Moldova: Nivel galben de alertă, după ce Nistrul a fost poluat cu o substanță petrolieră
- 13:19 - ANSVSA: Amenzi de peste 5,3 milioane de lei, în urma unor controale în industria alimentară
- 13:08 - Tulcea: Două mesaje Ro-Alert, vineri, în contextul războiului din Ucraina
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News











