Cinci unități de învățământ, sancționate pentru că nu respectă modul de distribuire a merelor către elevi

stricat
Cinci unități de învățământ au fost sancționate cu avertisment de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Teleorman pentru că nu au respectat normele de igienă atunci când au distribuit merele elevilor.
Potrivit reprezentanților DSP Teleorman, ”în perioada 26.08 - 04.09.2019, echipe formate din inspectori din cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Teleorman, ai Instituției Prefectului și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au verificat 353 de unități de învățământ, aflate pe raza întregului județ. în urma controalelor s-a constatat faptul că 44 de unități de învățământ (școli și grădinițe) nu îndeplinesc condițiile de autorizare, iar pentru 26 unități școlare s-au acordat termene de remediere a deficiențelor constatate”.La începutul anului școlar 2019-2020, DSP Teleorman, prin Serviciul Control în Sănătate Publică, a efectuat 30 controale, prin sondaj, la școli din tot județul, pentru verificarea respectării condițiilor igienico-sanitare, cu privire la primirea, păstrarea și distribuirea alimentelor către elevi prin Programul guvernamental ”Cornul și laptele”. ”În cursul acestor verificări nu s-au constatat deficiențe majore și s-au făcut recomandări specifice”, spun reprezentanții DSP Teleorman.Zilele trecute, echipe din cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică Teleorman s-au deplasat la 35 de unități de învățământ, 12 din mediul urban și 22 din mediul rural, pentru a face verificări, în urma articolelor apărute în presă referitoare la calitatea îndoielnică a produselor distribuite elevilor.În urma controalelor, aceștia au constatat faptul că, în ceea ce privește „cornul”, ”acesta se încadrează în normele legislative în vigoare (etichetare, mod de depozitare, mod de distribuire către elevi corespunzator), cu mențiunea că termenul de valabilitate este mai puțin lizibil decât celelalte informații de pe ambalaj”, potrivit DSP Teleorman. În consecință, s-a solicitat producătorului inscripționarea termenului de valabilitate, în așa fel încât să devină ușor de observat.În acelați timp, s-a constatat că unele ambalaje nu sunt etanșe ( foliile erau dezlipite la cca 20% din produsele verificate).Cât despre „măr”, reprezentanții DSP au găsit, într-una din școli, un lot cu etichetare necorespunzatoare. Din fericire, produsele nu fuseseră distribuite copiilor și urmează a fi înlocuite de către furnizor.”Toate aceste deficiențe, cu privire la ambalare și etichetare, au fost notificate către DSP Alba, pe teritoriul căreia își desfășoară activitatea producătorul și distribuitorul produsului ”corn”. Serviciul Control în Sănătate Publică a recomandat personalului didactic și nedidactic, desemnat în fiecare școală, să distribuie personal alimentele, nu prin intermediul unor persoane nepregatite și care nu au noțiuni fundamentale de igienă.
Citește și:
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





