Amenzi consistente pentru apelurile abuzive la 112

apeluri
Evenimentele recente au impus o schimbare a atitudinii față de cei care apelează abuziv la numărul unic de urgență 112. Și pentru că un apel fals poate determina chiar decesul cuiva care are realmente nevoie de ajutor, începând cu 3 octombrie, apelarea abuzivă la 112 se sancționează cu amenzi cuprinse între 500 și 1000 lei.
Alertarea falsă este utilizarea intenționată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție (structurile autorităților administrației publice care au rolul de intervenție imediată pentru soluționarea urgențelor în domeniile ambulanței, serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare - S.M.U.R.D., poliției, jandarmeriei, serviciilor publice profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, inclusiv S.M.U.R.D., contra terorismului, precum și alte structuri) în mod nejustificat.Sancțiunile au fost stabilite prin Ordonanța de Urgență nr. 62 din 27 august 2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice.Exemple de situații de urgență: accidente de aviație/la metrou/feroviare/cu victime, persoane blocate/navale/montane/în peșteri, canioane/determinate de factori de mediu, avarii sau accidente industriale, explozii, incendii, arsuri termice/electrice/chimice, cutremure, fenomene hidrologice/meteo periculoase, fulgerați/trăsniți, persoane căzute în locuri publice, conflicte și agresiuni fizice, tâlhării, furturi, folosirea armamentului, persoane dispărute/găsite etc.Nu reprezintă o urgență: accidentele rutiere fără victime (tamponări), aflarea datei și a orei, aglomerarea traficului, încărcarea cartelelor de telefoane mobilă, inundație în apartament sau subsolul blocului, pierderea sau găsirea de obiecte personale, solicitarea de informații despre numărul de telefon, emitere cărții de identitate, pașaportului, cazierului, despre trafic sau programul instituțiilor publice etc.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News










