Finalul săptămânii trecute a fost unul cu adevărat solicitant pentru pompierii militari teleormăneni. 150 de strigăte de ajutor au venit din partea mai multor teleormăneni, care și-au văzut bunurile și chiar viețile puse în pericol. 

Potrivit unei comunicări a ISU Teleorman, din numărul total de intervenții, 68 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale, 2 accidente rutiere cu victime, 4 misiuni de asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la diferite evenimente publice, o salvare de animale, 3 misiuni în sprijinul colegilor de la Serviciul de Ambulanță pentru preluarea persoanelor supraponderale, cu probleme medicale și 72 de incendii, dintre care 2 la locuințele unor cetățeni, unul de furaje, unul la cereale depozitate în aer liber și 68 la vegetație uscată și miriște.

Incendierea miriștilor a constituit, din nou, o problemă. Tocmai de aceea, acțiunile de control la nivelul județului se vor intensifica, scopul fiind descurajarea acestor practici de eliberare a terenurilor de vegetația uscată prin folosirea focului deschis. Coordonatele suprafețelor afectate de incendii  au fost înaintate de pompieri, conform protocolului, către APIA și GNM pentru sancționarea celor vinovați, conform prevederilor legale.

Articolul precedentDăncilă montează bannere ilegal și la ea acasă
Articolul următorSediul ISU Teleorman va folosi energie din surse regenerabile