SURSE: Consiliul Județean Teleorman, luat la bani mărunți de DNA!

consiliul judetean
Potrivit unor surse din interiorul Consiliului Județean Teleorman, procurorii DNA își fac simțită prezența în instituție de mai bine de două luni, solicitând aproape zilnic date și informații legate de felul în care s-au cheltuit banii aferenți unor proiecte din fonduri europene.
Vorbim deja despre câteva luni în care procurorii anti-corupție au solicitat continuu documente cu rol în elucidarea unor probleme în cheltuirea banilor publici sau obținuți din finanțări externe. Angajații spun, pe la colțuri, că situația a devenit extrem de stresantă, iar unii se gândesc deja să renunțe la contractul de muncă încheiat cu instituția, de teama unor consecințe mai grave.Din presupunerile lor, înțelegem că procurorii ar fi interesați în special de modul în care s-au cheltuit fondurile publice în cadrul unor proiecte care nu s-au realizat corespunzător sau care au întâmpinat dificultăți în realizare. Starea de nervozitate a angajaților a ajuns, se pare, la un vârf firesc, mulți dintre ei ajungând, potrivit acelorași surse, să-și reproșeze unii altora implicarea în variate acțiuni realizate pe lângă lege.
Citește și:
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News














