Satul Necșești, Teleorman. După spusele multor specialiști, cel mai sărac sat din România. Dacă ieși de pe drumul principal și intri pe prima uliță, te intorci, practic, în timp. Asfaltul devine istorie și, din păcate, cam așa e și cu educația aici. Această clădire, de exemplu, era o școală, din spusele localnicilor. Îi credem pe cuvânt, pentru că știu unde trăiesc de o viață. Dacă te uiți la clădire nu vezi decât o ruină.
Dacă treci dintr-un sat al comunei în altul, dai de-o școală. E drept, cu toaleta-n curte și cu gunoaie care nu-i fac deloc cinste. Nu par să încurce pe nimeni, însă. În Necșești domnește… resemnarea. O știe și nea Alexandru. La cei 83 de ani ai săi, a văzut multe în sat. Dezvoltarea, însă, nu i-a prea ieșit în cale.
”Ce n-avem… de niciunele. Nu apă, nu canal. Gunoi avem, că gunoiul ni-l ia. Au zis că au început un fel de canalizare. Tinerii… care pot să plece în străinatate bine… care nu se poate descurca. Nu prea e tineret pe la noi pe aicea. Mai puțin… suntem departe de orice sursă de călătorie. Trenul e departe la 16-17 km, Roșiorii la 30 și ceva de km…”, a spus ALEXANDRU DUMITRESCU, locuitor al comunei Necșești.
Marian Bănăseanu, primarul comunei Necșești: În mandatul meu am obținut și implementat câteva proiecte noi, am implementat un proiect de apă și canalizare care e implementat 90%.
Reporter: Și, totuși, sunt oameni care n-au apă si canalizare.
Primarul: Păi mai trebuie branșamentele făcute. Nu putem să băgăm asfalt până la recepția apei și canalului.
Sătenii din Necsești n-or avea ei asfalt peste tot, gaze sau canalizarea finalizată, dar asta nu înseamnă că n-au cu ce să se mândrească, de exemplu, cu un parc de ultimă generație, care arată parcă desprins cu totul din acest peisaj. Aici sunt leagăne și chiar aparate de forță. Acum e închis că-i pandemie, dar chiar dacă n-ar fi, satul e atât de îmbătrânit încât aproape n-are cine să folosească toate aceste aparate.
”Măi maică, ăștia e niște bani cheltuiți degeaba. Nu ne-ajunge. N-am decât 8 milioane. Ce sa fac cu ei, să plătesc dările, tratament, am ochii bolnavi. Pe o sticluță atâtica 280. N-avem”, a spus o bătrânică.
Pentru primarul social democrat, parcul e o reușită. Spune el că, în vremurile de dinainte de pandemie, acolo era plin de copii.
Reporte: Cât a costat parcul acesta?
Primarul: 70 de mii de euro, bani europeni.
Reporter: Sunt copii aici suficienți să vină?
Primarul: Da, chiar v-aș invita într-o zi în care vremea ne permite și pandemia să dispară să vedeți câți copilași sunt.
Lăsăm Necșeștiul în urmă și ajungem în Siliștea, tot în Teleorman. Alt sat, aceleași probleme. Nici aici oamenii n-au gaz sau canalizare.
”Pleacă toți la muncă, în străinătate… în București. (Ce vă lipsește?) De toate: gaze, canalizare, de toate”, a spus o femeie.
Adversarii politici îl acuză pe primarul PSD Marin Alexandru că n-ar avea dreptul să ocupe funcția.
”A fost declarat incompatibil în 2018. Pe o perioadă de 3 ani. În 2020, printr-o scăpare a legii a reușit să candideze. A candidat, a fost validat de instanță, urmeaza partea cea mai grea, prefectul trebuie sa il demita”, a spus ALEXANDRU CRIȘ, fost candidat la Primăria Siliștea.
Pe edil l-am găsit pe stradă. Cu toate lipsurile din sat, el dă nota zece traiului din Siliștea.
”Domnule, eu consider ca cetatenii m-au dorit dupa cum s-a si dovedit, ca cetatenii m-au dorit si ales si am castigat. Altceva? (Considerati ca ati respectat toate conditiile?) Da, da! (De ce n-au oamenii gaz si canalizare?) Da` unde vedeti dvs gaz? canalizare? cate comune din Teleorman au gaz si canalizare? Eu vorbesc in Teleorman, unde gaz? de ce gaz? (Nu trebuie?) Ba da, e principalul nostru obiect. Va aparea, avem si proiectu` de canalizare, il avem. Condițiile de trai? Nota 10!”, a spus MARIN ALEXANDRU, primarul comunei Siliștea.
Am vrut să vedem și cum e viața la oraș, în Teleorman. Alexandria, cel mai mare centru urban al județului. Acesta nu face excepție însă de la lista lungă de localități blocate în trecut. Tinerii pleacă pe capete pentru că nu au destule locuri de muncă.
Considerat unul dintre polurile sărăciei din România, județul Teleorman a fost văduvit continuu de investiții. Iar rata șomajului este ridicată. La finalul anului trecut era de 6,3%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Asta nu înseamnă că unii nu au prosperat. Fost președinte al Consiliului Județean și, mai apoi, coordonatorul tuturor fondurilor pe dezvoltare din România, Liviu Dragnea a arătat că știe să facă investiții, dar numai când e vorba de el.
La câțiva pași de centrul Alexandriei, Dragnea și-a ridicat o proprietate pe două străzi. O adevărată fortăreață.
Ca să vezi imaginea de ansamblu e nevoie să privești din elicopter la întreaga bogăție a baronului Dragnea. În afara porților 350.000 de oameni trăiesc într-un adevărat pol al sărăciei, cei mai multi la sate fără canalizare și gaze.
Sursa: Realitatea de Teleorman