Nu mai miră pe nimeni faptul că teleormănenii, în mare parte, sunt rupți total de valorile ce-i definesc. De cele culturale, mai ales. Tocmai de aceea, în judeţul cu politicieni de carton, nu e nimeni dornic să-i omagieze pe cei care au lăsat urme vizibile în viața lor. În Alexandria, de exemplu, puţini au auzit de casa părintească a lui Constantin Noica. Totuși, undeva, la ieșirea din oraș, pe drumul către Vitănești, pe partea stângă, această casă există, dar nu mulți sunt cei care se pot lăuda că au reuşit să o viziteze, pentru că ea se află acum pe un domeniu privat. Pe domeniul firmei Interagro, mai exact, care a lăsat de izbeliște toată porțiunea de teren pe care are dreptul, dat de către autorități, să o exploateze în alte scopuri decât cele culturale. Evident, nu o face în niciun fel, din motive lesne de înțeles.
Pe drumul principal către București, la intrare în comuna Vitănești, ființează o casă frumoasă, cu o arhitectură rară, dar înnegrită de timp și de uitarea celor neinteresați de valori și de trecutul spectaculos al unui județ despre care locuitorii lui nu vor să afle prea multe. E casa lui Constantin Noica, unul dintre cele mai marcante nume ale filosofiei românești, nu doar pentru lucrările pe care le-a scris, ci și pentru cele pe care le-a tradus.
S-a născut pe 12 iulie 1909 într-o familie de aromâni din Vităneşti, județul Teleorman, a terminat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, a urmat și cursurile Facultății de Matematică, renunțând la aceasta la îndemnul lui Ion Barbu, profesorul său de matematică, a tradus și romane polițiste (Edgar Wallace), în perioada în care a fost cu bursă în Germania, a participat la seminarele ținute de Martin Heidegger, a făcut stagiul militar la Batalionul de Vânători de Munte din Sinaia, unde a lucrat și ca bibliotecar, a lucrat ca cercetător la Centrul de Logică din București și are o colecție impresionantă de scrieri.
Din păcate, astăzi, în ziua nașterii sale, amintirea lui Constantin Noica nu mai este la modă. În capitala Teleormanului nu sunt prea mulți factori administrativi interesați de valori, așa că locuința sa are lacăt la uşă. Totuși, pentru alți teleormăneni, Noica rămâne o permanență în conștiința individuală, dar și în conștiința socială, pentru că marele filosof ne-a lăsat aceste cuvinte eterne: „Există prin urmare două singurătăți: Una prin sărăcie, prin îngrijorare, prin spaimă; alta prin putere, prin voință metodică, prin activitate. Omul care poartă cu sine toată lumea este și el singur; dar, în singurătatea sa, el poartă cu sine toată lumea”.
