Afacerea Teldrum, pe care s-a ridicat imperiul financiar al lui Liviu Dragnea, a revenit în atenția procurorilor. Surse judiciare confirmă faptul că, pe lângă redeschiderea celor două dosare mai vechi, închise din lipsă de probe, care îl vizează pe liderul PSD, procurorii DNA audiază în această perioadă pe bandă rulantă.

La începutul acestei luni, procurorii din cadrul DNA au cerut redeschiderea a două dosare care îl vizează pe Liviu Dragnea. De data aceasta în legătură cu Teldrum. Procurorii au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să redeschidă un dosar clasat de DNA în anul 2013. Acesta s-ar referi la felul în care a fost privatizată compania Teldrum de prietenii din copilărie ai lui Liviu Dragnea. La momentul respectiv, cazul a fost închis din lipsă de probe. Însă acum procurorul Marius Bulancea consideră că au apărut indicii și probe noi, de natură să necesite aprofundarea vechiului dosar. Un alt dosar vechi, pe care procurorii îl doresc acum redeschis este cel privitor la asocierea dintre Teldrum și firma Euroconstruct. Motivul pentru care aceste vechi dosare sunt repuse pe tapet este foarte simplu: dosarul Teldrum se construiește cu adevărat în aceste zile.

În fața acesei situații, Liviu Dragnea a încercat să fie ironic în cadrul unui interviu acordat unui post central de televiziune, însă expresia feței lui nu avea nicio legătură cu detașarea. Și nici cuvintele: ”Încep alte dosare. Fac cerere să redeschidă dosare închise acum patru ani, cinci ani. Habar nu am. Probabil că o să deschidă ceva şi de când eram în liceu, în şcoala generală, în grădiniţă, înainte să mă nasc. Nu-s prost. Este clar că miza principală a lui Klaus Werner Iohannis e ca EU SĂ NU MAI EXIST.”

Articolul precedentTeleorman – 200 de locuri libere în licee după repartizarea computerizată
Articolul următorPe 12 iulie 1909 s-a născut Constantin Noica. Pe 12 iulie 2018, casa sa din Alexandria zace în paragină…