Polițiștii din cadrul IPJ Teleorman au fost sesizați de către cadrele medicale ale Spitalului Județean din Alexandria cu privire la faptul că la unitatea spitalicească a fost adusă o minora în vârsta de 15 ani care și-ar fi provocat un avort la domiciliu. Polițiștii au stabilit că minora locuiește împreună cu părinții în comuna Smârdioasa și, în după-amiaza zilei de 30 martie a.c., ar fi născut singură, în baie, părinții acesteia neavând cunoștința de faptul că aceasta ar fi fost gravidă și ar fi ascuns fătul în soba dintr-o cameră. Cadavrul fătului a fost ridicat de către reprezentanții Serviciului de Medicină legală Teleorman în vederea efectuării necropsiei. În cauză s-a deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mama”, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Articolul precedentProtestul lui Daniel Tuinete continuă la Turnu Măgurele: „Cum ai luat hotelul, mă?”
Articolul următorSute de elevi teleormăneni au absentat de la simularea Bacalaureatului