Inspectoratul Școlar Județean Teleorman a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat național, care s-a desfășurat în perioada 18-21 martie 2019.

Astfel, la clasa a XI-a, proba Ea) limba și literatura română, au fost înscriși 2416 elevi, prezenți 1696 elevi și 720 absenți. Rate de promovare la nivelul județului este de 57,43%, față de 56,52% în anul școlar precedent.

Situația înregistrată la clasa a XII-a, proba Ea) limba și literatura română, este următoarea: 2555 elevi înscriși, 1865 prezenți, dintre care un elev eliminat, iar 689 elevi au fost absenți. Rata de promovare la nivelul județului este de 62,79%, față de 58,67% în anul școlar precedent.

La proba Ec), proba obligatorie a profilului, la clasa a XI-a, au fost înscriși 2416 elevi; dintre aceștia, s-au prezentat 1600 și au absentat 816 elevi. Rata de promovare la nivelul județului este de 31,88%. În anul școlar precedent, rata de promovare a fost 44,03%.

La clasa a XII-a, au fost înscriși pentru proba Ec), proba obligatorie a profilului, 2555 elevi, s-au prezentat 1806, iar 749 elevi au absentat. Rata de promovare la nivelul județului este de 51,22%, față de anul școlar precedent când rata de promovare a fost de 47,68%.

La proba Ed), proba la alegere a profilului și specializării, susținută doar de elevii clasei a XII-a, situația se prezintă astfel: 2555 elevi înscriși, prezenți 1725, un elev eliminat și 829 elevi absenți. Rata de promovare la nivelul județului este de 63,83%, față de 63,93% în anul școlar 2017-2018.

La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, se va analiza situația pentru fiecare unitate de învățământ cu rata de promovare scăzută și se vor propune măsuri remediale, spun reprezentanții ISJ.

Articolul precedentO teleormăneancă în vârstă de 15 ani și-a provocat avort spontan și a ascuns cadavrul bebelușului
Articolul următorAutismul va fi conștientizat și în Teleorman pe 2 aprilie