Mâine, 6 august, se ridică cortina festivalului de teatru tânăr „Ideo Ideis”. Momentul este așteptat în fiecare an de locuitorii orașului Alexandria și nu numai, pentru evenimentul aduce în reședința județului Teleorman nume importante ale scenei românești.
Pentru că orașul Alexandria este probabil singura reședință de județ din țară care nu are o sală de spectacole, cele mai multe evenimente din programul festivalului se vor desfășura la Sala Polivalentă. Mâine, începând cu ora 19.00 va avea loc la Sala Polivalentă din Alexandria deschiderea oficială a festivalului, la care sunt așteptați mentorii și organizatorii, dar și curioșii interesați de continuitatea acestei tradiții culturale a județului.
Mai târziu, de la 19.45, în același cadru, cei prezenți vor putea vedea o piesă de teatru, în interpretarea UNATC București, cu titlul: „O oră de liniște”. În fiecare zi, vreme de aproape o săptămână, locuitorii reședinței județului Teleorman vor putea lua parte la spectacole de teatru, difuzări de filme și ateliere.