Elevii din liceele din Alexandria își aleg reprezentanții în Consiliul Local al Tinerilor. Lupta este una extrem de însinsă și asta deoarece s-au înscris 75 de candidați pentru 21 de locuri.

Consiliul Local al Tinerilor din Alexandria este organizat şi funcţionează independent în cadrul Primăriei Municipiului Alexandria, este apolitic şi are rol consultativ. Misiunea Consiliului Local al Tinerilor este de a promova democrația printr-o mai mare implicare a tinerilor în viața comunității.

El este constituit dintr-un număr de 21 de elevi din liceele din Alexandria, aleși pe baza voturilor primite de la colegii lor. Durata mandatului unui consilier este de doi ani.

Cei mai mulți candidați sunt de la Liceul Tehnologic Nr. 1 – 31. Urmează cu 19 candidați, elevii Colegiul Național „Al. I. Cuza”. Și Liceul Tehnologic „N. Bălcescu” aruncă în cursă 12 candidați. LA rândul loc, cei la de Liceul Teoretic „C. Noica” au 8 candidați. Cei mai puțini sunt de la Colegiul Național Pedagogic „M. Scarlat” – 5 candidați.

Principalul obiectiv al Consiliului Local al Tinerilor este acela de a-i implica pe elevi în rezolvarea problemelor tinerilor din comunitate. De asemenea de a forma un cadru în care tinerii se pot exprima și dialoga între ei și cu administrația publică locală, cu factorii de decizie, în problemele care îi interesează.

Aceștia sunt încurajați să identifice şi să rezolve problemeler comunităţii locale, dar și să elaboreze, în parteneriat cu autoritățile locale, proiecte pentru tineri.

Articolul precedentMai multe lăcașe de cult din Alexandria vor primi bani publici de la Consiliul local
Articolul următorSalvatorii și-au testat priceperea! Accident rutier cu 15 victime, Planul Roșu a fost activat