După ce a ocupat mai mulți ani postul de manager al Ambulanței Teleorman fără a îndeplini toate condițiile necesare postului, Cristi Popescu a fost revocat prin ordinul ministrului Sorina Pintea. Acum, se caută un manager pentru înlocuirea lui Popescu, în caz contrar existând posibilitatea ca angajații serviciului să nu poată fi plătiți pentru munca lor. 

Cu câteva zile în urmă, fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a semnat ordinul de revocare al managerului Ambulanței din Teleorman, Cristi Popescu, care nu îndeplinește de mai mulți ani condiția de vechime necesară ocupării postului. Revocarea a fost modul în care Pintea s-a spălat pe mâini de o eroare personală. Acum, însă, există riscul ca angajații serviciului să nu mai poată fi plătiți, în lipsa unui manager, Cristi Popescu fiind singurul care avea drept de semnătură în instituție.

Acum se caută rapid o soluție pentru această situație, urmărindu-se identificarea unei persoane care să poată îndeplini condițiile legale pentru ocuparea postului. Liderul PNL, Eugen Pîrvulescu, a specificat într-o conferință de presă la finalul săptămânii trecute, că a fost deja în vizită la Ambulanță și că se ocupă în mod prioritar de identificarea unei persoane care să conducă serviciul înainte ca problemele să apară.

Cu siguranță vom avea manager care să semneze statele de plată și oamenii să-și ia salariile. Ambulanța este o instituție care pentru mine este un pilon important pentru cetățeni. Astăzi m-am deplasat la ambulanță, am informat ministerul și vă asigur că toate institițiile vor fi în slujba cetățeanului. După prima dată, după 30 de ani în Teleorman, instituțiile vor fi în serviciul cetățeanului. Și da, găsim alți oameni!„, a spus Pîrvulescu în conferința de presă.

Articolul precedentTei argintii la preț dublu pentru cel mai sărac oraș din Teleorman!
Articolul următorÎn Teleorman, prezența din mediul rural e dublă față de urban