Ne așteaptă o seară ploioasă cu descărcări electrice. Meteorologii au emis o avertizare de vreme instabilă. Potrivit acestora, vor fi averse și descărcări electrice în județul Teleorman. Cantităţile de apă vor ajunge până la 30-40 l/mp. La noapte ploile vor continua, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Județul Teleorman se află sub atenționare meteologică de ploi și descărcări electrice. Până mâine dimineaţă sunt aşteptate ploi în averse şi descărcări electrice, iar vântul va sufla moderat. Astăzi maxima termică va fi de 25 de grade Celsius. Precipitaţii slabe se vor mai înregistra şi mâine dimineaţă, iar de sâmbătă vremea se va încălzi uşor, iar cerul va deveni variabil.
De mâine vremea se încălzeşte, iar ploile se restrâng. Sâmbătă vremea devine frumoasă în toată ţara.