Pesta porcină africană și-a făcut prezența și în comuna Lisa, din județul Teleorman. Din acest motiv, autoritățile au luat decizia de a ucide, începând de astăzi, toți porcii din localitate, pentru a preîntâmpina extonderea bolii. Până acum, pesta porcină africană a afectat 1065 de gospodării din 15 loclaități teleormănene, fiind sacrificați peste 4400 de porci.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman a confirmat prezența virusului pestei porcine africane în probele prelevate de la cadavre de porc domestic din 10 exploatații non-profesionale situate în comuna Lisa. În urma confirmării diagnosticului s-a dispus măsura uciderii preventive a suinelor din satul Lisa, comuna Lisa începând de astăzi. Până în acest moment, mii de porci au fost sacrificați, în Teleorman, însă proprietarii animalelor afectate de PPA vor fi despăgubiți de stat în condițiile prevazute în legislație.
Totodată, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman le recomandă proprietarilor de animale să nu inte în adăposturile unde cresc porcii cu încălțămintea și hainele cu care au umblat pe stradă și să hrănească animalele doar cu furaje sigure, specifice speciei, cu origine cunoscută.
Din cauza virusului pestei porcine africane, târgurile din tot județul au fost închise.