Deși județul Teleorman este unul relativ sigur din punctul de vedere al ordinii publice, jandarmeria a avut destul de mult de lucru în luna iulie. Vorbim despre 406 misiuni specifice, din care 323 au fost misiuni de menținere a ordinii publice, atât în mediul urban, cât și rural.
În timpul executării acestor misiuni, jandarmii teleormăneni au sancționat cu avertisment scris 41 de persoane, au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.200 de lei și au constatat 7 infracțiuni.
Contravențiile au fost aplicate pentru fapte precum: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor public, apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte, provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice și consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.