Consiliul Județean Teleorman a pregătit o sumă considerabilă pentru sprijirea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului în sensul consolidării rețelei de asistenți maternali.
Practic, Consiliul Județean va asigura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman suma de 703.079,70 lei din valoarea finanţării nerambursabile solicitate de autoritatea finanțatoare a proiectului ce vizează consolidarea rețelei de asistenți maternali profesioniști.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman a fost cooptată drept partener în proiectul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” depus de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție în cadrul apelului non-competitiv „Reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții, prin consolidarea rețelei de asistenți maternali”.
Finanțatorul proiectului este Ministerul Fondurilor Europene prin Programul Operațional Capital Uman și propune implementarea de activități ce privesc dezvoltarea de instrumente, proceduri, mecanisme noi de formare a asistenților maternali, îmbunătățirea nivelului de competențe al acestora, dar și asigurarea necesarului de resurse umane prin identificarea asistenților maternali activi în rețeaua actuală și recrutarea persoanelor interesate să aibă această profesie.