Ediția de anul acesta a Zilelor Alexandriei lansează o provocare artiștilor locali, de obicei ignorați de administrația locală.

Soliști de muzică ușoară, folk, trupe de muzică ușoară, trupe de dans modern, dans de societate, dans sportiv și contemporan, cu toții sunt așteptați de Primăria Alexandria pentru a se înscrie la o selecție, în urma căreia se va stabili cine va urca pe scena Zilelor Alexandriei din acest an.

Deși Zilele Alexandriei ar trebui să fie despre artiștii locali și despre valorile locale, în general banii se duc pentru plata onorariilor unor cântăreți foarte scumpi, cunoscuți la nivel național. Anul acesta, în schimb, Primăria Alexandria face un pas către normalitate, invitând artiști locali în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Alexandria – Ediția 2019. Va avea astfel loc o selecție, al cărei rezultat va fi un program complet al serii de 31 august, când pe scenă vor urca atât artiști locali, cât și unii cunoscuți în întreaga țară, precum Irina Rimes, Liviu Teodorescu și The Motans.

Pe data de 1 august, Primăria Alexandria așteaptă artiști locali, dornici să participe la selecția momentelor artistice programate cu prilejul Zilelor Municipiului Alexandria. Selecția va avea loc în sala de ședințe a instituției și tot acolo vor fi stabiliți, împreună cu organizatorii, timpii de scenă, dar și ordinea intrărilor în scenă.

Articolul precedentCarmen Dan își strigă frustrarea pe Facebook
Articolul următorCafea pe bani publici pentru angajații Primăriei Alexandria