Nu numai Primăria Zimnicea cumpără cinci pungi de cafea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Și Primăria Alexandria își asigură protocolul din bani publici, în ciuda salariilor uriașe pe care angajații le încasează lunar. 

Desigur, achiziția protocolului din bani publici e o practică deja asimilată normalității. Totuși, în condițiile în care angajații din primării încasează salarii de multinațională, parcă ar fi de așteptat ca niște banale pungi de cafea să fie cumpărate din respectivele venituri, nu din bani publici. Pe data de 12 iulie, Primăria Alexandria încheia un contract cu societatea SC BALINEX SRL pentru furnizarea unor palete de cafea, în valoare de 20 de lei și a unor pachete de cafea evaluate la 328 de lei.

Totul după ce aceeași instituție s-a făcut de „fală” la nivel național, achiziționând în SEAP căști audio colorate, telefoane mobile, căciuli de blană naturală sau curele de piele pentru polițiștii locali. Așteptăm cu interes achiziția de țigări din bani publici, pentru că alcoolul este deja printre cumpărăturile de mare impact ale instituției menționate.

Articolul precedentArtiștii locali sunt invitați să cânte de Zilele Alexandriei
Articolul următorAccidente în lanț pe E 70