În anul 2011, primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, promitea „trafic rutier ca-n Germania”. Acesta urma să se realizeze pe bani europeni, prin montarea unor semafoare „inteligente”, care, în cele din urmă, mai mult au îngreunat traficul în oraș.
Investiția pentru care s-a semnat finanțarea se ridică la suma totală de 36,5 milioane de lei, din care 80% erau fonduri europene nerambursabile, iar data inițială de finalizare a lucrărilor era 15 noiembrie 2011. „Semafoarele inteligente” pe care Alexandria urma să le monteze au intrat în sarcina companiei SC UTI TRAFIC Management SA, anchetată ulterior pentru că ar fi participat la circuite evazioniste și de spălare a banilor.
Sistemului de management al traficului rutier, constând în montarea de semafoare inteligente, i-a fost repartizată suma de 8.650.256,19 lei. Cu acești bani au fost amplasate semafoare pe străzile Dunării și București, la intersecțiile: Cal. București – str. Al.Ghica, Cal. București – str. Cuza Vodă, Cal. București – str. Libertății, Cal. București – str. Dunării, str. Dunării – str. 1 Mai, str. Dunării – str. 1 Decembrie – Poștă, str. Dunării – str. C-tin Brâncoveanu, str. Dunării – str. Al.Colfescu, str. Dunării – Casa de Cultură, str. Dunării – str. Ion Creangă, str. Dunării – str. Tudor Vladimirescu, str. Dunării – str. 1 Decembrie, str. Dunării – str.H.C.C și str. Dunării – str. Dr.Stâncă.
Revenind la proiectul semaforizării inteligente din Alexandria, trebuie spus că și în acest moment foarte puține persoane sunt convinse de eficiența acestui proiect. Realmente, semafoarele, situate la distanțe foarte mici unele de altele, generează un trafic de coșmar în zona centrală a reședinței județului Teleorman, demonstrând că sunt mai mult dubioase decât inteligente.